Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis marți, 3 noiembrie 2026, că o instanță din alt stat membru nu poate refuza predarea către România a unei persoane doar pe baza unei apreciere privind disproporționalitatea pedepsei. Instanța a clarificat faptul că un astfel de refuz necesită dovezi concrete privind deficiențe grave în legislația sau practica judiciară a statului emitent, alături de absența unei căi de atac efective pentru persoana vizată.
Cauza a fost generată de un mandat european emis de Judecătoria Constanța la 9 ianuarie 2024, pentru executarea unei condamnări definitive de șapte ani. Persoana condamnată, identificată prin inițialele DZ, a fost sancționată de Curtea de Apel Constanța la 20 decembrie 2023 pentru introducerea în țară a trei grame de canabis și a patru comprimate care conțineau MDMA. În fața instanței din Amsterdam, DZ a susținut că substanțele erau destinate consumului personal al soției sale, însă Tribunalul din Amsterdam a descris cantitățile drept mici, fără a exista intenția de trafic.
Disputa a apărut deoarece, în Țările de Jos, introducerea unor cantități de până la zece grame din acea categorie de droguri ar fi fost sancționabilă cu o perioadă de la o până la trei săptămâni de închisoare. În contrast, dosarul român prevedea un minim de șapte ani la data săvârșirii faptei. CJUE a subliniat că instanța care execută mandatul nu poate rejudeca fondul condamnării române, deoarece diferența de severitate între sancțiunile celor două țări nu reprezintă, în sine, un motiv de refuz.
Judecătorii europeni au analizat dacă legislația română permite individualizarea pedepsei și dacă există mecanisme de remediere. S-a constatat că legea permiteă luarea în calcul a împrejurărilor faptei și reducerea pedepsei în anumite condiții, iar persoana condamnată utilizase atât apelul, cât și recursul în casație. Astfel, nu s-au îndeplinit condițiile pentru a considera că există deficiențe sistemice sau o lipsă de protecție a drepturilor fundamentale care să justifice blocarea mandatului european de arestare.
Pentru a putea refuza executarea unui mandat, instanțele trebuie să demonstreze existența unor deficiențe generale care afectează un grup identificabil sau un risc concret pentru persoana vizată. Standardul impus este cel al drepturilor garantate de UE, nu simpla preferință a unui stat pentru o politică penală mai blândă. Refuzul rămâne o măsură excepțională, aplicabilă doar atunci când legislația permite sancțiuni atât de disproporționate încât acestea echivalează cu pedepse inumane sau degradante.
Decizia CJUE a fost luată în contextul Legii nr. 143/2000, aplicabile la data dosarului, care prevedea pedepse de la trei la zece ani pentru droguri de risc și de la șapte la cincisprezece ani pentru cele de mare risc. Ulterior, Legea nr. 45/2023 a majorat aceste intervale de sancțiuni. Hotărârea europeană nu modifică limitele actuale ale pedepselor din România, ci clarifică regulile de cooperare judiciară între statele membre.
