Un studiu elaborat de European Policy Centre și Studio Europa Maastricht propune implementarea treptată a inteligenței artificiale în procesarea cererilor de viză Schengen. Autorii recomandă utilizarea unor instrumente care să asiste de la ordonarea documentelor până la semnalarea posibilelor fraude, însă sub controlul uman constant. Proiectul pune accent pe necesitatea unor proiecte-pilot și a unor standarde europene comune, asigurându-se că decizia finală asupra vizelor rămâne exclusiv în mâinile funcționarilor competenți.
Implementarea ar putea urma trei etape distincte, începând cu sprijinul administrativ prin identificarea tipului de document și extragerea datelor. Etapa următoare ar viza analiza neconcordanțelor dintre informațiile din formular și documentele de suport, precum invitațiile sau rezervările. Ultima etapă descrie un spațiu digital integrat, o interfață unică prin care funcționarii să primească rapoarte detaliate cu sursele fiecărei constatări. Această evoluție nu are un calendar obligatoriu stabilit, ci depinde de rezultatele testelor.
Cercetătorii subliniază că o alertă generată automat de un algoritm nu constituie o dovadă de fraudă, ci doar o suspiciune. O neconcordanță poate apărea din erori de completare sau probleme de traducere, motiv pentru care verificarea documentelor rămâne esențială. Proiectele-pilot trebuie evaluate riguros în funcție de viteza de procesare, numărul de alerte false și capacitatea de a detecta problemele reale. Un instrument care generează prea multe verificări inutile ar putea chiar să mărească volumul de muncă.
Presiunea asupra consulatelor este semnificativă, având în vedere că în 2025 consulatele UE și ale statelor asociate Schengen au primit peste 12 milioane de cereri de viză de scurtă ședere. Deși inteligența artificială ar putea reduce sarcinile repetitive, studiul nu cuantifică o economie de timp garantată. Autorii avertizează că deciziile istorice folosite pentru antrenarea sistemelor pot conține tipare depășite, ceea ce ar putea crea dezavantaje pentru anumite grupuri de solicitanți.
Din punct de vedere juridic, sistemele AI care evaluează riscurile sau asistă examinarea vizelor pot fi clasificate ca având risc ridicat. Pentru astfel de sisteme, cerințele principale de gestionare a riscurilor și trasabilitate se aplică, în general, începând cu data de 2 decembrie 2027. Controlul uman trebuie să fie real, permițând funcționarilor să înțeleagă limitele instrumentului și să intervină pentru a corecta rezultatele. Digitalizarea nu înseamnă eliminarea contactului personal, deoarece prezența fizică va rămâne necesară pentru furnizarea datelor biometrice.
În prezent, cadrul pentru digitalizarea vizelor permite deja utilizarea unei platforme comune pentru depunerea cererilor și încărcarea documentelor justificative. Codul de vize prevede, în mod obișnuit, o decizie în termen de 15 zile calendaristice de la depunerea unei cereri admisibile, cu posibilitatea de prelungire până la 45 de zile. Această procedură actuală constituie baza pe care autorii propun să se integreze noile tehnologii de automatizare pentru a gestiona volumul mare de solicitări.
