Summitul mondial COP31 a început în Antalya, Turcia, în perioada 9-20 noiembrie, reunind reprezentanți ai aproape 200 de state pentru a negocia soluții împotriva schimbărilor climatice. Evenimentul are loc într-un context marcat de dezastre naturale și conflicte, într-un moment în care națiunile caută modalități de a reduce impactul încălzirii globale. Turcia, țara gazdă, se află într-o poziție strategică, fiind situată între exportatori majori de energie precum Rusia și Iran.
Ankara pune un accent deosebit pe procesul de electrificare a consumului, promovând creșterea producției de electricitate în detrimentul metodelor tradiționale, precum arderea cărbunelui sau a deșeurilor. Această strategie vizează creșterea ponderii surselor regenerabile în mixul energetic național. Turcia a făcut deja pași semnificativi în acest sens, construind în 2023 cea mai mare centrală solară din Europa, o instalație capabilă să asigure energia pentru 2 milioane de persoane.
Sectorul energiei verzi a adus deja beneficii economice majore, energia solară și cea eoliană ajutând țara să economisească 15 miliarde de dolari prin reducerea importurilor. Pentru a susține această tranziție, guvernul a aprobat proiecte de stocare în baterii cu o capacitate de peste 33 de gigawați, o resursă capabilă să alimenteze peste 27 de milioane de locuințe. În prezent, sursele eoliene și solare asigură 22% din electricitatea consumată, față de doar 4,5% în urmă cu un deceniu.
În ciuda progresului în domeniul regenerabilelor, economia Turciei rămâne dependentă de cărbune, capacitatea de producție pe acest combustibil fiind în creștere. Turcia este una dintre puținele țări industrializate care nu s-a angajat încă la eliminarea treptată a cărbunelui, fiind responsabil pentru volume mari de emisii. Guvernul președintelui Erdogan a cheltuit 500 de miliarde de dolari pe importurile de energie în ultimul deceniu, ceea ce impulsiontează nevoia de independență energetică.
Obiectivul principal al președintelui Erdogan este transformarea Turciei într-un hub energetic regional, trecând de la statutul de simplă țară de tranzit la unul de procesator și vânzător de energie. Planurile includ utilizarea gazelor din Marea Neagră, cu promisiunea că acestea vor ajunge la una din trei gospodării din 2027, și dezvoltarea unui coridor verde pentru energie verde din Caucaz către UE. Orașul Ceyhan este vizat să devină un punct central de procesare, similar modelului portului Rotterdam.
Tranziția energetică globală rămâne un subiect critic, în contextul în care stabilitatea rețelelor electrice poate fi afectată de incidente tehnice majore. De exemplu, în România, centralele nucleare de la Cernavodă au raportat oprirea neplanificată a reactoarelor, eveniment care subliniază importanța disponibilității echipamentelor și a continuității producției de bază pentru securitatea energetică regională.
